n urmă cu ceva timp vă amenințam că vom dezvălui cine sunt personajele și care a fost concret obiectul dosarului în care a avut loc acel „duel judiciar între avocatul «fraier» care își cunoaște cauza și avocatul care «țipă» doar pentru a ascunde «tăcerea» argumentelor”. Ei bine, după ce s-au bătut cu pumnii în piept că au câștigat în prima instanță, iată că în apel libertatea de exprimare a presei și-a câștigat drepturile. Morala: Nu zice hop până n-ai sărit șanțul!
Dosarul numărul 62689/299/2015. Obiect: obligație de a nu face. Tip soluție: admitere apel. Soluția pe scurt: admite apelul declarat de apelanţii – pârâţi Burnar Teodor şi SC CND Legalis SRL. Schimbă în parte, sentinţa atacată, în sensul că: Respinge în tot cererea de chemare în judecată, formulată de Andrei Cristea, ca neîntemeiată. Menţine restul dispoziţiilor. Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant Andrei Cristea. Definitivă.
Pe înțelesul tuturor, Avocatura.com a fost chemată în judecată în urmă cu ceva timp pentru un pamflet scris de către colegul nostru, Teodor Burnar, fostul redactor-șef al publicației. În prima instanță, etapă în care am avut șansa să fiu „spectator” la interogatoriul părților implicate și despre care am povestit mai multe aici, victoria a aparținut „victimei” pamfletului.
Pe scurt, Teo și Avocatura.com ar fi trebuit să plătească 2000 euro reclamantului – și nu mii de euro, după cum s-ar fi mândrit pe propriul site domnul reclamant.
Încrezători în capacitatea magistraților de a înțelege rolul și drepturile presei și de a distinge între defăimarea imaginii unei persoane publice și oftica unui ins pentru imaginația unui redactor, noi am făcut apel. Și l-am și câștigat!
De ce?
Pentru că art. 30 din Constituția României este (încă) respectat.
Pentru că argumentele aduse de către avocatul pârâților, Elena Ablai, din cadrul SCA „Cosma și Asociații” au fost susținute de o jurisprudență națională și internațională, și nu doar de o voce ridicată – ca cea a avocatei părții adverse.
Pentru că nu contează cât de important te crezi tu la tine acasă, în fața oglinzii, pentru a crede că ai o imagine publică, ci cât de validă este această imagine în piață, astfel încât să poți acuza un jurnalist de prejudicierea dreptului la propria imagine.
Pentru că mai sunt și magistrați care înțeleg fenomenul jurnalistic, care țin cont, atunci când judecă, de realitatea vremurilor și de impactul real pe care îl poate avea un articol asupra vieții private.
Și pentru că nu (chiar) totul poate fi cumpărat, oricât de mulți bani ai avea.