Avocatul Elena Ablai publică pe Avocatura.com un articol de interes despre limitele libertății de exprimare și cum pot fi acestea apreciate de către instanța de judecată. Nu este o noutate faptul că, imediat după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, un val de acţiuni în justiţie a apărut, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a jurnaliştilor determinată de o eventuală încălcare a normelor din Codul civil ce instituie protecţia demnităţii, onoarei ori imaginii, instanţele fiind chemate astfel pentru a rezolva eventualul conflict intervenit între: dreptul la liberă exprimare şi dreptul la demnitate, onoare ori imagine.
Conţinutul acestui material face parte, alături de expunerile viitoare, dintr-un „îndrumar”, al cărui scop constă în identificarea şi prezentarea elementelor esenţiale care trebuie supuse atenţiei instanţei chemată a aprecia dacă limitele libertăţii de exprimare au fost respectate de către jurnalist.
Potrivit jurisprudenţei CEDO, elementele esenţiale ce trebuie luate în considerare de către instanţele interne atunci când sunt chemate a evalua dacă exercitarea dreptului la liberă exprimare s-a efectuat în limitele prevăzute de lege sunt: calitatea persoanei vizate, comportamentul anterior al persoanei vizate, interesul public pentru tema dezbătută, contextul în care este publicat articolul, forma şi impactul mesajului, buna credinţă a jurnalistului, conceptul de judecată de valoare şi situaţiile faptice, precum şi raportul dintre doza de exagerare a limbajului folosit şi existenţa unei nevoi sociale imperioase de luare a unei măsuri împotriva jurnalistului / presei.
Am ales să prezentăm punctual interpretarea CEDO în această materie, deoarece, este necesar ca justiţiabilii să identifice importanţa invocării şi necesitatea aplicării de către instanţele interne a jurirspudenţei. CEDO. Iată, câteva argumente în acest sens:
Articolul 11 alin. (2) din Constituţie prevede: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Articolul 20 alin. (1) din Constituţie: „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate in concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte”.
Articolul 20 alin. (2) din Constituţie prevede: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”.
Hotărârile pronunţate de CEDO au, dincolo de efectele inter partes, şi un efect erga omnes, consecinţă a autorităţii de lucru interpretat de care se bucură, în condiţiile în care, potrivit art. 32 din Convenţie, misiunea specifică a instanţei europene este interpretarea şi aplicarea prevederilor acesteia, iar eficacitatea dreptului european al drepturilor omului nu ar putea fi variabilă potrivit calificărilor pe care acestea le-ar primi în sistemele de drept naţionale ale statelor contractante.
Mai departe, vom reda conţinutul primelor trei elemente considerate de CEDO drept esenţiale în soluţionarea conflictului intervenit între dreptul la liberă exrimare şi dreptul la demnitate ori imagine.
1. Calitatea persoanei vizate.
Potrivit CEDO, rolul sau funcţia persoanei vizate şi natura activităţilor ce fac obiectul reportajului, constituie un criteriu important. În această privinţă, este necesar să se facă distincţie între persoanele particulare şi persoanele care acţionează într-un context public. Astfel, în vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice (cauza Minelli c. Elveţiei din 14 iunie 2005, citată în cauza Axel Springer AG c. Germaniei din 7 februarie 2012).
Calitatea de persoană publică poate fi determinată, în funcţie de aspectele particulare ale cauzei, de notorietatea de care se bucură persoana ce face obiectul discursului jurnalistic, notorietate deţinută într-un anumit context / sector care interesează publicul.
Calitatea de persoană publică nu este condiţionată de calitatea de om politic, exclusiv ci, aceasta poate fi deţinută de orice persoană care, datorită notorietăţii dobândite, şi a interesului ce poate fi manifestat de catre public cu privire la aceasta (actor, sportiv profesionist, conducător al unei instituţii/organizaţie / autoritate / publicaţie) devine mai expusă criticilor presei şi a publicului implicit.
2. Comportamentul anterior al persoanei vizate de conţinutul articolului.
CEDO a statuat că, pentru ca art. 8 din CEDO să fie luat în considerare , atacul asupra reputaţei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieţii private (A. c. Norvegiei, citată în cauza Axel Springer AG c. Germaniei).
De asemenea, Curtea a hotărât că o persoană nu poate invoca art. 8 din CEDO pentru a se plânge de o atingere adusă reputaţiei, atunci când atingerea este o consecinţă previzibilă a propriilor acţiuni, precum săvârşirea unor fapte de natură penală (cauza Sidabras şi Džiautas c. Lituaniei).
Prin urmare, se poate susţine că o eventuală declasare socială, profesională sau morală a persoanei vizate poate fi socotită ca intervenită urmare a acţiunilor persoanei ce face obiectul articolului de presă (ex:cercetarea acesteia pentru fapte de corupţie, postarea pe pagina de socializare facebook a unor fotografii indecente, existenţa unor articole de presă anterioare, din partea altor publicaţii, cu un conţinut cvasiidentic celui contestat, cu privire la care persoana vizată nu a ripostat, etc.) şi nu urmare a conţinutului articolului de presă.
3. Interesul public pentru tema dezbătută. Noţiunea de interes public.
În cauza Axel Springer AG c. Germaniei din – Hotărârea 7 februarie 2012, Curtea a considerat că este util să reamintească faptul că a recunoscut existenţa unui interes public nu doar în cazul în care publicarea privea probleme politice sau săvârşirea de infracţiuni, ci şi în cazul în care privea probleme legate de sport, artişti. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de interes general (public) include şi aspectele sociale sau de alt gen care privesc comunitatea fără a exista un ,,precedent juridic pentru a distinge (…) între discuţia politică şi discuţia asupra altor subiecte de interes public” (Thorgeirson c. Islanda).
Asadar, existenţa interesului public pentru tema dezbătută se analizează raportat la: gradul de interes al publicului faţă de notorietatea persoanei ori faţă de modalitatea de desfăşurare a activităţii acesteia (spre ex. modalitatea de încasare a unor plăţi în interiorul unei organizaţii, modalitatea de cheltuire a fondurilor unui buget la care o anumită categorie profesională participă, etc.) cât şi raportat la natura publicaţiei (sportivă, juridică, cancan, pamflet, etc.), excluzând astfel prezentarea unor aspecte din viaţa particulară a persoanei.
În ce priveşte prezentarea cursului procedurilor penale în presă, s-a reţinut că publicul are un interes să fie informat şi să se poată informa cu privire la proceduri penale, respectând totodată prezumţia de nevinovăţie (Cauza News Verlags GmbH &Co. KG c. Austriei), iar gradul acestui interes variază, putând evolua în cursul procedurii în funcţie de diverşi factori, precum notorietatea persoanei în cauză, circumstanţele cauzei şi orice element nou care apare în cursul procedurii.
Celelalte elemente considerate esenţiale în soluţionarea unui eventual conflict între dreptul la liberă exprimare şi dreptul la demnitate / imagine vor fi prezentate, alături şi de practică naţională relevantă, în materialele următoarele.