Suspendare act administrativ: Ordin Prefect privind convocarea consilierilor locali declarați aleși la ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului local

Instituția suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă și din Recomandarea nr. R(89)8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei, este de a oferi o protecție jurisdicțională provizorie care conferă, ca principiu, celui ce se consideră vătămat, posibilitatea de a solicita suspendarea executării actelor administrative/fiscale.

Potrivit art. 116 alin. (1) C. adm., „Pentru fiecare consiliu local din județ, prefectul convoacă consilierii locali pentru ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local în cel mult 5 zile de la comunicarea încheierii judecătoriei prevăzute la art. 114 alin. (5) ori a comunicării hotărârii tribunalului în condițiile art. 114 alin. (6) și (7), după caz, în situația în care numărul mandatelor de consilier local, validate, este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local stabilit potrivit art. 112.

Instanta reține că, prin acest articol, se impune condiția ca Prefectul să convoace ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea încheierii judecătoriei prevăzute ori a comunicării hotărârii tribunalului. Prin urmare, exercitarea dreptului de a convoca ședința este condiționată de soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect validarea mandatelor consilierilor locali.

Având vedere că, în cazul de față, Ordinul a cărui suspendare a executării se solicită, a fost emis anterior soluționarii apelului (având ca obiect validare mandat consilier), instanța apreciază că este îndeplinită condiția existentei unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente, instanța menționează ca această condiție presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, iar iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. 

Raportat la dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța retine că există indicii că, prin punerea în executare a Ordinului, respectiv convocarea ședinței pentru constituirea consiliului local, s-ar produce un prejudiciu reclamantelor, constând în desemnarea în calitate de membru a unor consilieri aleși care nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a deține această calitate, în detrimentul altor membrii ai partidului (*) care ar putea fi desemnați ca membrii ai consiliului local, fiind consilieri supleanți.

În baza considerentelor expuse anterior, instanța va admite cererea și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, va dispune suspendarea executării Ordinului Prefectului nr. 831 din 21.10.2024. (Sentința civilă nr. 7461/28.10.2024 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a Contencios Administrați și Fiscal).

Scroll to Top