REPORTAJ – CONTRIBUIM LA FORMAREA PROFESIONIȘTILOR DE BUSINESS. Avocații specializați de la „Cosma și Asociații” au dezbătut riscurile și conformitatea unui business la YAA-Business School 2017

Două zile de relaxare și muncă în același timp. Două zile în care ne-am făcut prieteni noi, în care am oferit informații și am primit feedback. Două zile petrecute cu trei avocați de business și 30 de economiști. Avocatura.com, partener Young Account Association, a fost prezentă la Timișoara, la YAA-Business School 2017. În sală au fost viitorii profesioniști din business iar noi am venit cu avocații specializați de la „Cosma și Asociații”. Iată cum a fost!

Cum a început totul?

Școala de vară a fost organizată de către asociația studențească Young Account Association (YAA), înființată în octombrie 2014 în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din Timișoara. Tinerii entuziaști, pasionați de economie și hotărâți să devină profesioniștii de elită ai business-ului, antreprenori sau consultanți, ne-au chemat. Iar noi nu am putut rezista unei astfel de perspective. Nimeni nu a rezistat. Cei care sunt implicați în business știu cât de multă nevoie este de profesioniști în acest domeniu.

Reprezentanți ai PwC, BDO, Agroland, BOSCH, Hella, EY, KMPG, Toastmaster, Deloitte, SMARTERS, Accenture, Continental și ai firmei de avocatură „Cosma și Asociații”, împreună cu unul dintre cei mai îndrăgiți jurnaliști de presă economică, Moise Guran, au împărtășit cunoștințele, curiozitățile și așteptările lor cu viitorii economiști / antreprenori ai țării.

Participanți YAA-Business School, ediția a II-A

Ei bine, mâna aceasta de tineri frumoși a reușit să aducă împreună nume grele din viața economică și nu numai a României. 

Reprezentanții Pricewaterhouse Coopers au vorbit despre cash flow, reprezentanții Bosch au vorbit despre abilitatea de a utiliza Excel, reprezentanții KMPG au abordat distincțiile fiscale dintre PFA, micro-intreprindere sau impozitul pe profit iar cei de la Deloitte au vorbit despre testele de audit privind furnizorii și clienții. 

Ernst & Young au prezentat pe larg tema pragului de semnificație, cei de la Smarters au vorbit despre marketing-ul online iar Moise Guran a vorbit despre crize, ciclicitatea lor, măsuri prociclice și efectul corectiv al recesiunilor.

Din partea firmei „Cosma și Asociații” au fost prezenți avocații: Romeo Cosma – avocatul Coordonator Cosma și Asociații, avocat Manuela Iurașcu – coordonator al departamentului de Real Estate și avocat Elena Ablai coordonator al departamentului Corporate & Compliance. 

Discuțiile purtate au fost centrate pe Business Law și Risc & Compliance.

În introducere av. Romeo Cosma a vorbit despre rolul avocaților specializați în Business Law și care sunt serviciile oferite de aceștia. A vorbit despre faptul că serviciile avocaților specializați în business law sunt în termeni generali împărțite în servicii de suport al afacerii și tranzacții.

Avocat Manuela Iurașcu a vorbit despre tranzacții și a detaliat pe larg care este rolul avocatului și cum se implică acesta. A vorbit despre înțelegerea comercială,  despre etapa de Due Diligence și a explicat pe larg care sunt documentele unei tranzacții, utilitatea acestora și cum se gestionează riscul unei tranzacții. 

Avocat Elena Ablai a vorbit despre domeniul Corporate și cum parteneriatele din societățile comerciale pot fi apărate prin intermediul pactelor societare. O atenție deosebită a fost acordată modalității prin care pactele societare pot contribui la evitarea blocajelor in cadrul A.G.A. contribuind astfel la evitarea riscurilor în cadrul asocierilor.

În încheiere, avocatul Romeo Cosma a vorbit despre Compliance, prezentând mai întâi riscurile de conformitate generale cu care se confruntă o companie și mai apoi a vorbit despre  mijloacele pe care avocații specializați în Compliance le oferă companiilor astfel încât riscurile de conformitate sa fie evitate.

Riscul privind răspunderea penală a companiei a trezit interesul audienței și din acest motiv au fost prezentate și două cazuri concrete în care sancțiunile impuse companiei au condus la falimentul acestora și cum putea fi evitată atragerea responsabilității penale a companiei.

Concluzii

Nota 10+ pentru organizatori! Suntem siguri că acest „pas mic”, ce constă în școala lor de vară, va însemna la un moment dat un pas mare pentru economia românească.

Profesioniștii din lumea economică nu se feresc să împărtășească din nevoile și cunoștințele lor. Surprinzător sau nu, impresia generală a fost și că avocații fac lucruri interesante și nu în ultimul rând că știu să facă și glume bune.

Am descoperit două locuri geniale în care se mânâncă extrem de bine, unul în Timișoara și altul în Sibiu. Detalii ofer doar la cerere! laugh

Scroll to Top